Gomboți cu carne 

114kep

Gomboți cu carne 

Ingrediente (pentru 4 persoane): 400 g carne tocată, 1 ceapă, sare, piper, boia, ulei, frunze de pătrunjel; pentru aluatul de gomboți: 1,4 kg cartofi fierți pisați, 2 ouă, cca 400 g făină, sare, piper, 2 linguri unt topit; pentru sos: 1/2 lingură făină, 200 ml smântână.

Prepararea: Ceapa mărunțită se călește în puțin ulei, se adaugă carnea tocată, se călește până la albirea acesteia, apoi se presară cu boia. Se toarnă puțină apă, se asezonează cu sare și piper și se lasă la fiert până se evaporă apa. Cu o paletă de bucătărie se scoate carnea tocată, se pune deoparte, iar în grăsimea rămasă se toarnă smântâna omogenizată cu făină, se amestecă, se fierbe la foc moderat, până se îngroașe ca un sos. Se presară cu frunze de pătrunjel mărunțite, se ține la cald. Ingredientele aluatului pentru gomboți se amestecă, se frământă, apoi se întinde într-o foaie de 1 cm grosime, se taie pătrate de cca 8×8 cm. În mijlocul acestora se pune câte 1 lingură din carnea tocată pusă deoparte, se adună colțurile la mijloc și se formează gomboți. Se lasă 15 minute la odihnit, apoi se fierb în apă cu sare. Gomboții se servesc cu sosul de smântână.

Reclame

Ciorbă de târhană cu ouă 

549kep

Ciorbă de târhană cu ouă 

Ingrediente (pentru 4-6 persoane): 1 ceapă, 150 ml târhană, 5 cartofi, 250 g cârnați, 200 ml smântână, 1 linguriță boia, sare, oțet, 1 lingură făină, 4 ouă, ulei, frunze de pătrunjel.

Prepararea: Ceapa curățată se mărunțește și se călește în puțin ulei. Cartofii se curăță, se taie cubulețe și, împreună cu târhana se adaugă la ceapă, se presară boiaua și se toarnă apă. Când cartofii sunt fierți, se adaugă cârnațul tăiat rondele, se asezonează cu sare și se toarnă smântâna omogenizată cu făina. Se lasă să dea 2-3 clocote, după care se ia deoparte. Ouăle se poșează în apă cu sare și oțet, se fierb până albușul s-a gătit, apoi se scot cu o paletă de bucătărie. În farfurii se pune ciorbă, peste care se așază câte un ou.

Pulpe de pui în sos de muștar 

foto1

Pulpe de pui în sos de muștar            

Ingrediente pentru 4 persoane: 8 pulpe inferioare de pui, 200 ml smântână,  2 linguri muștar franțuzesc cu semințe, 5 căței de usturoi, 100 ml ulei de măsline, 50 g unt, 150 g cașcaval ras, sare, piper; pentru garnitură: orez brun, stafide, unt, sare.

Prepararea: Se amestecă într-un bol muștarul, smântâna, usturoiul mărunțit și uleiul, se asezonează cu sare și piper. Pulpele de pui se usucă, se masează cu untul moale, după care se tăvălesc prin amestecul de muștar și se așază într-o tavă termorezistentă. Se toarnă deasupra amestecul de muștar rămas, se acoperă cu folie alimentară și se coace în cuptorul fierbinte. După cca 30 minute se ia folia, se presară cu cașcavalul ras și se reintroduce la rumenit. Orezul se fierbe în apă cu sare(apă de 3x cât orezul), când este aproape gătită, se adaugă stafidele și se fierb împreună 2-3 minute. Se ia deoparte, se adaugă untul și se lasă acoperit 10-15 minute, după care se servește.

Ficat de pui cu garnitură de mei 

4297k

Ficat de pui cu garnitură de mei 

Ingrediente (pentru 4 persoane):  500 g ficat de pui, 1 ceapă, 2 căței de usturoi, 1 linguriță salvie uscată, 2 foi de dafin, 1 linguriță oregano uscat, 1/2 linguriță cimbrișor uscat, 150 ml vin alb sec, 30 g unt, 1/2 conservă de roșii, sare, piper, ulei; pentru garnitură: 1/2 praz, 1 cană (200 ml) mei, puțin ulei de măsline.

Prepararea: Ficatul curățat se taie bucăți. Ceapa și usturoiul se feliază, se călesc într-o tigaie în puțin ulei, se adaugă ficatul și verdețurile uscate, se călesc cca 5 minute, apoi se toarnă vinul și se pun roșiile. Se acoperă, se înăbușă sub capac, la final se adaugă untul și se asezonează cu sare și piper. Pentru garnitură, prazul se mărunțește, se călește în puțin ulei, se adaugă meiul, se toarnă 600 ml apă, se sărează și se fierbe până când meiul este gătit.

Graten de cartofi cu cârnați

5747k

Graten de cartofi cu cârnați 

Ingrediente (pentru 4 persoane): 1 kg cartofi, 200 ml smântână, 100 g cașcaval ras, 1 ceapă mică, 200 g cârnați, 1 lingură ulei, sare.

Prepararea: Cartofii se fierb în coajă, se curăță și se taie felii. Cârnațul se taie rondele, ceapa se mărunțește. Smântâna se amestecă cu cașcavalul, se asezonează cu sare, apoi se adaugă cârnațul și ceapa, se amestecă. Cartofii se pun într-un vas termorezistent uns cu ulei și se toarnă amestecul cu smântână. Se coace în cuptor până toată smântâna este absorbită de cartof.

Salată de paste cu ton 

8610k

La mulți ani tuturor!

Salată de paste cu ton 

Ingrediente (pentru 4 persoane): 150 g paste melcișori, 1 conservă de bucăți de ton în ulei, 1 ardei roșu, 1 ceapă roșie, 1 pumn spanac, maioneză făcută dintr-un ou, puțină zeamă de lămâie, 2 linguri smântână, sare.

Prepararea: Pastele se fierb în apă cu sare, se strecoară și se lasă la răcit. Ardeiul și ceapa se mărunțesc, spanacul se rupe în bucăți mici. Maioneza se omogenizează cu smântâna și puțină zeamă de lămâie și se amestecă într-un bol cu toate ingredientele salatei.

Rulouri de cotlet umplute cu varză 

kep90

Rulouri de cotlet umplute cu varză 

Ingrediente (pentru 4 persoane): 500 g cotlet de porc, 100 g slănină afumată, 1 ceapă, 300 g varză murată, puțin ulei, 2 foi de dafin, sare, piper, chimen.

Prepararea: Carnea se taie felii, se asezonează cu sare și piper. Varza se taie fideluță, ceapa se mărunțește, slănina se taie în cubulețe. Slănina se rumenește în puțin ulei, se adaugă ceapa, se prăjește puțin, apoi se adaugă varza. Se asezonează cu sare, piper și chimen, se adaugă foile de dafin și se înăbușă sub capac cca 30 de minute. Pe fiecare felie de cotlet se pune 1 lingură din amestecul de varză, apoi se rulează și se rumenesc puțin într-o tigaie grill. Într-un vas yena se pune amestecul de varză rămas și peste acesta se așază rulourile. Vasul se acoperă cu folie de aluminiu, se introduce în cuptor și se coc la foc moderat. Se servește cu orez și cu smântână, după plac.